http://psihologie.ro/index.php/Am-cunoscut-oameni-carora-nu-le-este-frica-de-nou.html
Atat in Italia, cat si acum in America, ati avut ocazia sa faceti schimb de experienta cu psihopedagogi din mai multe tari. In ce fel v-a ajutat interactiunea cu ei?
Am simtit nevoia sa interactionez cu specialisti straini, pentru ca simteam ca la noi ma invart intr-un sistem inchis, plin de bariere si prejudecati, si care nu vrea sa se dezvolte. Simteam, efectiv, ca ma sufoc. Am vrut sa cunosc alti oameni, sa vad cum e la ei in tara, cum se lucreaza in alte locuri. Si am cunoscut oameni relaxati, care studiaza lucrurile in profunzime, carora nu le este frica de nou, de comunicare, de greseli si care stiu sa te invete sa inveti din greseli.A lucra si a cunoaste alti specialisti a fost pentru mine o reimprospatare. Am vazut cum cultura, mentalitatile influenteaza orice sistem de invatamant si cum faptul ca oamenii pot fi optimisti, deschisi, cu atitudini pozitive in sistemele lor de relationare poate duce la implementarea unui sistem educativ care sa adapteze aceste calitati in metodele de lucru. Asta nu se poate invata din carti. In Italia, de pilda, am vazut prima oara cum oamenii care nu sunt presati de nevoile zilnice, se dezvolta mai complex profesional si personal decat noi, care desi avem cunostinte si experienta, nu le putem aplica eficient din cauza stresului si inchistarii cotidiene.Cand m-am intors in tara, incercam sa comunic ce am invatat dar am fost intampinata mai ales cu ironie, reprosandu-mi-se ca vreau sa ies in evidenta, ca oricum ce spun eu nu se poate aplica. M-a durut aceasta lipsa de deschidere si de dorinta de a invata. Nimic nu trebuie aplicat mot-a-mot ca in alta parte, dar asta nu inseamna ca nu poti invata de la altii si dezvolta apoi
ce inveti.Ce le recomandati celor care vor sa urmeze o cariera in domeniul
psihopedagogiei si/sau logopediei?Trebuie sa iti placa sa lucrezi cu copiii, sa fii deschis si sa stii sa asculti. N-as recomanda aceasta cariera daca nu sunt, prin structura, persoane optimiste, care sa fie capabile sa consume extrem de multa energie fizica si psihica in lucrul cu copiii cu dizabilitati. Si, oricum, nici nu cred ca trebuie sa fie ceva ce sa-ti propui pentru toata viata, cred ca ajungi la un punct in care iti spui ca e momentul sa faci si altceva, tocmai pentru ca aceasta meserie te consuma energetic foarte mult. Desigur, satisfactiile sunt, desi apar mai greu decat in alte cazuri. Cand vezi un copil ca reactioneaza la un stimul dupa mult timp de lucru cu el si simti si vezi progresul cat de mic al lui, normal ca te simti incurajat sa continui. Dar ca sa faci aceasta munca trebuie sa fii impacat cu tine insuti/insati, pentru ca imediat copiii iti vor simti starea. Daca esti suparat intr-o zi, nu poti lucra cu ei, te simt si devin rigizi; daca reusesti sa fii increzator si sa ai o atitudine pozitiva te intampina si ei la fel; trebuie sa fii mereu stapan pe tine, sa fii constient tot timpul de problemele lor si ale familiilor din care
provin ei, sa stii sa comunici cu ei. Si, astfel, la un moment dat, apar si satisfactiile.Se spune ca invatam mereu de la cei cu care interactionam.Ce ati invatat de la copiii cu care ati lucrat?
Copiii m-au invatat sa iubesc oamenii indiferent de cum sunt ei, sa nu-i judec si sa-i accept asa cum sunt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu